Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Jurnalul Naţional
Anul şi data apariţiei: 03.09.2009
Tematica: discursul vis a vis de autonomie
Categoria articolului: ştiri
Titlul articolului: Radicalii maghiari au realizat o hartă administrativă a Ţinutului Secuiesc
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.jurnalul.ro/stire-observator/radicalii-maghiari-au-realizat-o-harta-administrativa-a-tinutului-secuiesc-519830.html


Imagine 1

Reprezentanţii Consiliului Naţional Secuiesc au anunţat şi prezentat astăzi o presupusă hartă administrativă a Ţinutului Secuiesc, care vine în întâmpinarea planului lor de a adopta sâmbătă, în cadrul unei mari adunări la Odorheiu Secuiesc, a unui imn, drapel şi steme proprii acestei regiuni, diferite de cele ale României. Totul pentru crearea premiselor înfiinţării unităţii administrativ-teritoriale autonome Ţinutul Secuiesc.

Prima hartă administrativă a Ţinutului Secuiesc, în viziunea cuprinsă în proiectul de lege al CNS privind statutul de autonomie al acestui ţinut, a fost tipărită la o firmă de profil din Sfântu Gheorghe.

Tulit Attila, membru în Comisia Permanentă a Consiliului Secuiesc - Scaunul Sepsi (zona Sfântu Gheorghe), a prezentat, harta realizată în 1.500 de exemplare. "Este prima hartă administrativă a Ţinutului Secuiesc, în viitor autonom", a subliniat Tulit Attila.

Hărţile urmează a fi vândute la preţul de cinci lei, iar banii adunaţi astfel vor fi folosiţi în sprijinul demersurilor CNS privind obţinerea autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc.

La rândul său, vicepreşedintele CNS Ferencz Csaba a susţionut că harta administrativă respectivă constituie "imaginea" ofertei pe care CNS o aduce în faţa opiniei publice din România, în procesul de reformă administrativă.

"Această hartă administrativă a Ţinutului Secuiesc, care vrem să se înfăptuiească, este de fapt o prezentare, şi nu simbolică, ci categorică, a ceea ce înseamnă identitatea regională, a ceea ce înseamnă doleanţele şi programul CNS cu privire la reforma administrativă a României. Este imaginea unei oferte pe care, în acest proces de reformă administrativă, o punem în faţa opiniei publice din România. Din acest punct de vedere, nu este o coincidenţă că apare în acest moment şi este prezentat înaintea adunării aleşilor locali de la Odorheiu Secuiesc", a subliniat Ferencz Csaba, citat de antena3.ro.

Gestul CNS pregăteşte acţiunea de sâmbătă a acestei organizaţii prin care se încearcă instituirea ideii unui imn, drapel şi stemă pseudoficială pentru aşa numitul Ţinut Secuiesc. În cest sens, liderii CNS au dat recent publicităţii cele şase proiecte de hotărâri care vor fi votate de aleşii locali din Secuime la adunarea de sâmbătă de la Odorheiu Secuiesc. Hotărârile vizează, printre altele, alegerea imnului, drapelului, statutului, stemei şi a semnului distinctiv regional al ţinutului, precum şi susţinerea unei legi privind autonomia Ţinutului Secuiesc şi organizarea de referendumuri în Secuime.

Conducerea CNS susţine că este dispusă să ajungă până la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei pentru a-şi atinge obiectivele. "Viitorul Ţinutului Secuiesc nu poate fi imaginat altfel decât ca o unitate administrativ-teritorială de sine stătătoare, cu prerogative sporite", se arată în documentul CNS.

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.